Scris de R.M. – CARANSEBEȘ – De joi, 31 mai, parcul auto al operatorului de transport local din Caransebeș s-a îmbogățit cu două microbuze, care se adaugă celor patru autobuze, pentru toate cele șase mijloace de transport municipalitatea aprobând finanțarea încă din 2015.
Cele două microbuze au fost expuse în fața Primăriei, pentru a fi prezentate locuitorilor, în prezența primarului Felix Borcean, a city managerului Andrei Ungur, a unor consilieri locali precum și a reprezentanților Transal Urbis, în frunte cu directorul Ovidiu Chimigeriu. Microbuzele sunt produse de cea mai cunoscută firmă germană, sunt noi-nouțe, cu toate dotările pentru un transport modern și civilizat. Primarul Felix Borcean s-a declarat bucuros că, în sfârșit, microbuzele au ajuns la Caransebeș și vor contribui la un transport urban de calitate. „Recepția microbuzelor este un lucru benefic pentru municipiu. Eu le-am văzut cu câteva zile în urmă, sunt foarte bune, provin și dintr-o fabricație ce nu mai are nevoie de prezentare, sunt echipate cu toate cele necesare standardelor unui transport public modern și civilizat”, a spus edilul Caransebeșului. Noile mijloace de transport vor deservi zonele unde accesul autobuzelor este mai dificil din cauza lungimii acestor, potrivit celor spuse de directorul Ovidiu Chimigeriu: „Avem rute Valea Cenchii, Triaj, Spital, pe care nu le putem acoperi cu autobuzele, sunt rute greu accesibile unde nu pot intra autobuzele din cauza lungimii, așa că pe acestea vom folosi microbuzele. Mă bucur foarte mult că cei de la Casa Auto Timișoara s-au încadrat în caietul de sarcini. Microbuzele sunt într-o stare foarte bună, valoarea este de 55 de mii de euro pe bucată, capacitate 12 locuri pe scaune și 10 în picioare, plus un loc pentru scaunul persoanei cu dizabilități, cu rampă ce se deschide spre exterior, cu aer condiționat, Internet gratuit. Mulțumesc conducerii Primăriei pentru încrederea acordată că am reușit să ducem la bun sfârșit acest proiect, consilierilor locali, colegilor mei de la Transal care au pus osul la finalizarea acestui proiect și reprezentanților din AGA care ne-au oferit tot sprijinul”. Prezent la recepție, consilierul local Valentin Dascălu, a precizat că finanțarea pentru cele patru autobuze și două microbuze a fost aprobată în mandatul trecut (pe vremea fostului primar Marcel Vela – N.R.), însă au fost probleme cu firma furnizoare. „Din mandatul anterior s-a dispus să se ia patru autobuze și două microbuze, după 1 an și ceva de așteptări firma care trebuia să ni le livreze nu a fost în stare, s-a reziliat contractul. Microbuzele vor fi mai utile decât autobuzele, în timpul zilei, când nu se merge, cred că va fi suficient în loc de autobuz să meargă un microbuz pe anumite trasee, ca să facem și economie la carburanți. E o treabă foarte bună că nu s-a renunțat la ele”, a mai adăugat Dascălu. Microbuzele au fost testate apoi și de oficialii locali, într-un scurt tur al Caransebeșului. Sursa: https://www.caransebesonline.ro/microbuze-noi-pentru-transportul-local-din-caransebes/ |
Despre autor