„Din păcate, nu am reuşit o colaborare cu Compartimentul proiecte-programe. În primul an după venirea mea la Transal am făcut două adrese către primărie, în vederea obţinerii unor fonduri, pentru că cetăţenii municipiului, gospodăriile şi platformele din oraş au fost dotate în urmă cu zece ani. Toată ziua reparăm la containere, le schimbăm, în 2017 am reuşit achiziţionarea a aproape 400 de pubele în vederea punerii lor la dispoziţia cetăţenilor din cartierele care s-au extins – Racoviţei, Aeroport sau în zona Mânăstirii… Anual, port o discuţie telefonică cu o doamnă de la compartimentul respectiv al primăriei, dar totul rămâne la nivel de discuţie. I-am şi spus, dacă îmi daţi saci de gunoi pe fonduri europene, mii de saci coloraţi, sunt bineveniţi. Orice e binevenit”, a spus Ovidiu Chimigeriu.
În momentul de faţă, directorul general al Transal Urbis a declarat că se axează în principal pe schimbarea parcului auto, în primul rând pe schimbarea celor trei autocompactoare care au fost achiziţionate în urmă cu zece ani.
„Una peste alta, am reuşit reducerea pierderilor pe care le înregistra societatea de la 1,5 milioane de lei, la 600.000 de lei, dar, din păcate, cu noul tarif acumulăm lună de lună pierderi, pentru că avem acelaşi tarif pe care îl avea şi Reşiţa până acum o lună, de 10,50 lei pe persoană, dar la Reşiţa acesta era subvenţionat cu aproape 300.000 de lei pe lună pentru transportul la un deponeu autorizat. Din luna mai, această subvenţie nu se mai acordă, iar acum la Reşiţa tariful este de 15 lei pe persoană. În plus, mulţi primari, consilii locale – am citit în presă – ridică problema deponeului de la Lupac… În momentul de faţă, am înţeles că acolo există nişte probleme, momentan se lucrează, au ca termen dat de constructor data de 31 octombrie”, a adăugat directorul Transal Urbis.
Despre autor