În cadrul recentei şedinţe a Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice din judeţul Caraş-Severin, a fost prezentată o informare cu privire la activităţile de salubrizare desfăşurate la nivelul localităţilor urbane.
Astfel, Societatea Comercială Transal Urbis S.R.L. este operatorul de salubritate concesionar al serviciului, societatea având ca acţionar unic Consiliul Local al municipiului Caransebeş.
Transal Urbis prestează următoarele activităţi: colectarea separată şi transportul separat al deşeurilor municipale şi al deşeurilor similare provenind din activităţi comerciale din industrie şi instituţii, inclusiv fracţii colectate separat, fără a aduce atingere fluxului de deşeuri de echipamente electrice şi electronice, baterii şi acumulatori; măturatul, spălatul, stropirea şi întreţinerea căilor publice; curăţarea şi transportul zăpezii de pe căile publice şi menţinerea în funcţiune a acestora pe timp de ploaie sau îngheţ; dezinsecţie, dezinfecţie şi deratizare. Citește mai mult