Colectarea selectivă a textilelor uzate, un real succes la Caransebeș. Deși aleșii locali au avut dubii în ceea ce privește amplasarea mai multor containere pe domeniul public al municipiului pentru a colecta hainele vechi, directorul Transal Urbis a considerat că acest proiect aduce beneficii societății de salubritate și l-a demarat fără sprijinul Consiliului Local.
Directorul Ovidiu Chimigeriu a realizat un parteneriat cu două dintre supermarketurile din cartierul Pipirig, aici unde stau containere pentru depozitarea hainelor, lenjeriilor și tot ceea ce ține de textile uzate.
„La colectarea deșeurilor textile stăm surprinzător de bine. În prima lună de colectare, care nu a fost o lună întreagă, cam trei săptămâni, s-au colectat undeva la 2 tone, urmând ca a doua lună să fie 2,7 tone și, spre surprinderea mea, luna trecută am avut undeva la 4,8 tone, o creștere considerabilă, oamenii chiar aruncă ceea ce nu le mai este de trebuință. Textilele uzate se ridică în continuare în fiecare marți și vineri”, declară Ovidiu Chimigeriu, directorul Transal Urbis.
Chimigeriu rămâne la părerea inițială că inițiativa este benefică și ajută la raportarea deșeurilor reciclabile, mai ales că societatea nu a avut nici un cost, ba din contră, aduce un venit între 1.000 lei și 1.500 de lei, în funcție de cantitățile ridicate pe lună.
Despre autor