Arhivă lunară 20 aprilie 2016

Doar avocatii nu circula gratuit prin Caransebes

Scris de Răzvan Mihalcea – CARANSEBEŞ – De luni, 4 aprilie, pe străzile Caransebeșului va fi reluat transportul public de călători.

Cele patru autobuze și două microbuze vor circula timp de o lună de zile experimental, pentru ca municipalitatea să preia de la cetățeni toate propunerile și sugestiile care pot duce la îmbunătățirea serviciului detransport public. „Pentru a ne organiza cât mai bine, luna aprilie va fi o lună detransport experimental, pentru ca oamenii să poată obține legitimațiile de călătorie gratuită, dar și pentru ca să măsurăm exact frecvența și nivelul de folosire a mijloacelor de transport, astfel încât toate nevoile cetățenilor să poată fi aplicate în organizarea pe care Transal Caransebeș, operatorul de transport în comun, o va aborda începând cu luna mai”, a declarat primarul Marcel Vela.

Municipalitatea a decis ca foarte multe categorii de persoane să beneficieze de gratuitate la transportul public de călători. Trebuie doar ca aceste persoane să obțină legitimațiile de transport gratuit emise de către Transal Urbis, la sediul din strada Gen. Moise Groza, nr. 4, zilnic între orele 07-15. „Este vorba de veterani și văduve de veteran de război, luptători cu rol determinant în Revoluția din Decembrie 1989, persoane încadrate în orice grad de handicap, asistenții și însoțitorii acestora, persoane persecutate din motive politice, donatori de sânge, persoanele cu vârsta de peste 65 de ani, minori, elevi, studenți, șomeri, persoane cu venitul, pe membru de familie, mai mic decât salariul minim pe economie, salariați din sistemul sanitar, salariați din sistemul de învățământ, salariați din sistemul de asistență socială, salariați din sistemul bugetar, salariați ai cultelor religioase, salariați ai ONG-urilor, salariați ai instituțiilor culturale și sportive, salariați ai societăților comerciale care au investit în Caransebeș și au creat minim trei locuri de muncă”, se precizează în hotărârea Consiliului Local. Legitimațiile pentru aceste categorii de persoane se eliberează în mod gratuit, în baza fotocopiei după cartea de identitate sau carnetul de elev, a fotocopiei după legitimația emisă de instituțiile abilitate în domeniu, adeverința de venit emisă de Administrația Finanțelor Publice sau adeverință de salariat și cea privind numărul de angajați al investitorului.

Aleșii locali au dat undă verde pentru şase trasee pe care vor circula mijloacele de transport: Linia 1 Pod Sebeș – Zona Industrială 2 (TMD), Linia 1a Pod Sebeș – Pipirig, Linia 2 Pod Sebeș – Balta Sărată, Linia 3 Pod Sebeș – Jupa, Linia 3a Pod Sebeș – Gară, Linia 4 Pipirig – Triaj, Linia 4a Pipirig – Gară, Linia 5 Pipirig – Spital, Linia 6 Pipirig – Valea Cenchii. Potrivit conducerii Transal Urbis, primele trei trasee sunt deservite de autobuze, iar restul de microbuze. „Sperăm ca transportul în comun să rezolve nevoile și solicitările cetățenilor în toate zonele municipiului deoarece avem linii organizate în toate direcțiile, către toate cartierele, și mai mult decât atât, avem linii care merg până la zonele industriale pentru a veni și în întâmpinarea cetățenilor care lucrează în fabricile din Caransebeș. Cred că doar avocații nu beneficiază de gratuitate, dar aceștia nu folosesc mijloacele de transport în comun”, a adăugat primarul Marcel Vela.

Pentru cei care nu beneficiază de gratuitate, tariful unui bilet este de 2 lei pentru o călătorie, un abonament lunar pe toate liniile costă 50 de lei, iar o legitimație zilnică 5 lei. Mai trebuie spus că noile mijloace de transport vor fi dotate cu Internet wireless și cu camere video pentru protecția călătorilor, dar și cu sistem GPS,necesar pentru a se ști în orice moment locul în care se află mijloacele de transport sau dacă programul de circulație este respectat.

Sursa: http://www.caon.ro/doar-avocatii-nu-circula-gratuit-prin-caransebes/1630488

A N U N Ț

Primăria municipiului Caransebeș

A N U N Ț

Persoanele care beneficiază de gratuitate la transportul public local în municipiul Caransebeș, conform HCL nr. 97/30.03.2016, art 26, pct 1, 2, lit a, b și pct. 3, lit a-t, modificată prin HCL nr. 105/ 31.03.2016, sunt:

-veterani și văduve de veteran de război
-luptători cu rol determinant în Revoluția din Decembrie 1989
-persoane încadrate în orice grad de handicap si asistentii personali ai acestora;
-persoane persecutate din motive politice;
-donatori de sânge;
-pensionari si orice persoane cu vârsta de peste 65 de ani;

-minori;
-elevi;
-studenți;
-șomeri;
-persoane cu venitul, pe membru de familie, mai mic decât salariul minim pe economie;
-salariați din sistemul sanitar;
-salariați din sistemul de învățământ;
-salariați din sistemul de asistență socială;
-salariați din sistemul bugetar;
-salariați ai cultelor religioase;
-salariați ai ONG-urilor;
-salariați ai instituțiilor culturale;
-salariați ai instituțiilor sportive;
-salariați ai societăților comerciale care au investit în Caransebeș și au creat minim 3 locuri de muncă.

 

 

Pentru a se putea deconta operatorului subvențiile acordate de la bugetul local, beneficiarii serviciului public trebuie sa obțină legitimațiile de transport gratuit emise de către S.C. Transal Urbis SRL, str. Gen. Moise Groza, nr. 4, zilnic între orele 07.00-15.00.

Legitimațiile se eliberează în mod gratuit, în baza următoarelor documente, în funcție de calitățile prevăzute în HCL nr. 97/30.03.2016 :
– Fotocopie după Cartea de identitate;
– Fotocopie după Carnetul de elev;
– Fotocopie după legitimația emisă de către instituțiile abilitate în domeniu;
– Adeverință de venit de la Administrația Finanțelor Publice;
– Adeverință de salariat și număr de angajați de la investitor.

În perioada 4 aprilie – 30 aprilie 2016, transportul public de călători se va efectua în mod experimental pe următoarele rute, rugând cetățenii să facă propuneri legate de trasee, graficul orar și frecvența curselor:

Linia 1:
Pod Sebeș – Zona Industrială 2 (TMD);
Linia 1a:
Pod Sebeș – Pipirig;
Linia 2:
Pod Sebeș – Balta Sărată;
Linia 3:
Pod Sebeș – Jupa;
Linia 3a:
Pod Sebeș – Gară;
Linia 4:
Pipirig – Triaj;
Linia 4a:
Pipirig – Gară;
Linia 5:
Pipirig – Spital;
Linia 6:
Pipirig – Valea Cenchii.

Pentru confortul și siguranța călătorilor, mijloacele de transport vor fi dotate cu sistem Wi-Fi pentru conexiune gratuită la internet, camere video de supraveghere, sistem GPS de localizare, cât și afișaj periodic cu pagini din literatura clasică pentru promovarea cărților.

Vă dorim drum bun!

Biroul de presă